La 5 km de Casa Freya pe drum de padure, minunea Baiului si a Bucegilor se dezvaluie.
Munții Baiului fac parte din Carpații de Curbură, fiind situați în partea vestică a acestora. Ei ocupă o suprafață de circa 300 kmp, în cea mai mare măsură cuprinsă în bazinele superioare ale văilor Prahova și Doftana. În imediata lor vecinătate trec importante artere de comunicație (pe Prahova, Doftana), se află mari centre urbane (Brașov, Ploiești) și regiuni dens populate (Subcarpații Prahovei). Limitele față de unitățile de relief învecinate sunt în bună măsură clare, fiind date de văi largi, bazinete depresionare, diferențe de nivel evidente, deosebiri în fizionomia culmilor etc.
În vest, limita este dată de valea Prahovei; ea poate fi ușor urmărită privind spre est din Bucegi, de pe culmea Caraiman, de pe marginile platourilor structurale ale Jepilor sau de pe vârful Furnica. Aceasta separă Munții Baiului de Munții Bucegi între localitățile Sinaia și Bușteni. Versantul estic al Munților Bucegi se impune în peisaj printr-un abrupt de peste 1200 m, prin stîncărie, văi înguste și bogate păduri de conifere care-l îmbracă în jumătatea înferioară. De partea cealaltă a culoarului depresionar, în est, culmile Munților Baiului, aflate la 1 400-1600 m, se termină către Prahova prin versanți în trepte care dezvoltă o diferență de nivel de 300-500 m și care în cea mai mare măsură sunt acoperiți de păduri de foioase. În sud-vest, aval de Sinaia, Prahova străbate defileul de la Posada (circa 9 km), despărțînd Munții Baiului (culmile vestice ale Gagului și Doamnelor) de Muntele Gurguiatu. Defileul tăiat în mamo-calcare are versanți abrupți (diferență de nivel 300-400 m) și bine împăduriți.